Heinz Kohut
Autor: Agnès Oppenheimer
EFG, Bucureşti, 2003, 128 pag.
Traducere din limba franceză: Corneliu Irimia
Stoc epuizat.
Este o monografie începută de Agnès Oppenheimer, înainte de a fi răpusă de o boală imprevizibilă, în ianuarie 1997, şi întregul material a fost lucrat, sub forma regăsită aici, de către psihanalistul şi editorul Paul Denis. Pentru Agnes Oppenheimer, şi în lumea psihanalitică, numele lui Kohut este îndeosebi rezonant cu psihologia sinelui, cu studiile clinice şi teoretice asupra narcisismului, în continuitate şi în contradicţie, pe multiple planuri, cu gândirea şi metapsihologia freudiană. Aflăm din paginile clare şi transparente ale monografiei despre „Domnul Psihanaliză”, după cum îi spuneau elevii săi lui Kohut, că el era în primul rând un clinician, un practician al psihanalizei, preocupat în primul rând să redea sănătatea pacienţilor săi, insistând asupra necesităţii de a te pune empatic în locul pacientului, pentru a-l înţelege şi ajuta. Teoria nu este pentru Kohut decât „un ghid, nu un zeu”. O monografie recompusă, cititbilă prin redevelopare şi redescoperire, pentru a putea regăsi printre cvintele culese şi alese spiritul autorului, dar şi al celui ce îi este dedicată
Sándor Ferenczi
Autor: Thierry Bokanowski
EFG, Bucureşti, 2003, 130 pag.
Traducere din limba fraceză: Magda Ionescu
Stoc epuizat.
Thierry Bokanovski îl prezintă pe Ferenczi drept un analist excepţional – „de excepţie” -, un spirit îndrăzneţ şi creator, care a avut una dintre cele mai captivante opere, într-o „viaţă înscrisă în creuzetul mişcării psihanalitice”. Conturează tabloul biografic ferenczian şi istoria lui familială, întrepătrunse cu liniiile profesionale, bogata lui corespondenţă epistolară, dar mai ales relaţia pasională cu Freud – al cărui analizand, discipol şi prieten a fost. Din întreaga operă scrisă de Ferenczi, Bokanovski alege să ne prezinte esenţialul: „Transfer şi introiecţie”, „Thalassa” şi îndeosebi „Jurnalul Clinic”, punctând inovaţiile tehnice ale psihanalistului, conceptele sale („tehnica activă”, „pruncul înţelept”…) şi evoluţia lor teoretică. Îi rămâne cititorului plăcerea de a descoperi, astăzi, „modernitatea lui Sandor Ferenczi”.
Jacques Lacan
Autor: Gilbert Diatkine
EFG, Bucureşti, 2002, 120 pag.
Traducere din limba franceză: Daniela Luca
Stoc epuizat.
Să-l citim pe Lacan în pofida obscurităţii sale, ne îndeamnă Gilbert Diatkine. În primul rând fiindcă Lacan se prezintă a fi elevul şi cititorul cel mai fidel al lui Freud. Dar mai ales pentru că el este un mare om de cultură, care – dincolo şi dincoace de psihanaliză – a fost profund interesat şi cunoscător de antropologie, lingvistică şi filozofie. Diatkine sculptează mai degrabă un Lacan întemeietor de şcoală, de tehnică – şi controversele lor -, ce lasă o scriitură suficient de ermetică şi o moştenire dificil de dus mai departe şi, în acelaşi timp, captivantă, seducătoare. O monografie în care Diatkine dialoghează cu Lacan interior, îi expune cu o discretă deschidere viaţa şi cu iscusită încondeiere opera şi practica psihanalitică.
Wilfred R. Bion
Autor: Elsa Schmidt-Kitsikis
EFG, Bucureşti, 2003, 128 pag.
Traducere din limba franceză: Corneliu Irimia
Stoc epuizat.
„Regăsim aici în filigran anumite principii care l-au ghidat pe Bion în elaborarea propriei sale teorii. Ce ne surprinde mai ales sunt intuiţiile sale (…) El se găseşte astfel în poziţia celor care se află azi la intersecţia dintre cele două curente, poziţia „autorefernţială”, pentru matematician, şi în relaţie cu obiectele interne, pentru psihanalist, dând seama de indeterminarea şi relativitatea oricărei cunoaşteri. Wilfred Ruprecht Bion lasă o operă majoră, o operă de gândire originală, bogată şi complexă, care nu ne poate lăsa, din punct de vedere intelectual şi emoţional, indiferenţi. De-a lungul întregii sale opere, el rămâne deschis, fără nici un a priori, la orice idee care ar putea permite atingerea obiectivelor cercetării sale, cele ale psihanalizei. Aceste câteva pagini au fost scrise cu o teamă constantă de a nu reuşi în transmiterea gândirii sale, atât de bogate şi de mobile, “izvor nesecat de creativitate.” (Elsa Schmidt-Kitsikis)
