PROGRAM DE FORMARE COMPLEMENTARĂ ŞI CONTINUĂ
ÎN PSIHOTERAPIA PSIHANALITICĂ A COPILULUI, ADOLESCENTULUI ŞI ADULTULUI
Fundaţia Generaţia, furnizor de formare în Psihoterapia Psihanalitică a Copilului, Adolescentului şi Adultului anunţă
ÎNCEPEREA UNEI NOI SERII DE CURSURI DE FORMARE
septembrie 2024
Programul de formare de bază se desfășoară pe o perioadă de 3 ani și cuprinde cursuri teoretice și stagii clinice de psihiatrie și observarea psihanalitică a copilului în grădiniță.
Cursurile sunt ținute de formatori acreditați de Colegiul Psihologilor din România.
În cadrul programului de formare continuă, se organizează școli internaționale de vară cu formatori interni și internaționali, seminare de psihosomatică (cu specialiști ai Institutului de Psihosomatică „Pierre Marty“ din Paris), grup de tehnică psihanalitică, supervizare a activităţii clinice a cursanţilor: supervizare individuală, supervizare de grup, intervizare.
Cursurile au loc în weekend. Candidații care nu sunt din București se pot conecta pe Zoom, participarea directă fiind necesară la prezentări și evaluări.
Formarea teoretică este concepută pentru a ajunge la cunoașterea teoriei de bază privind funcționarea psihicului uman în dezvoltarea sa, în patologiile sale, în cele mai diverse forme ale destinului psihic cu determinările sale multiple: genetice, somatice, predispozante, de relație, sociale, morale, traumatice, interpersonale și cu ecoul, dinamica și economia lor în inconștient.
Cursurile acoperă o arie pasionantă a umanului, de la nou-născut la toate vârstele, de la sănătate la boală.
Odată acest obiectiv atins, cursanții vor fi confruntați cu regulile tehnice și etice ale psihanalizei, cu virtuțile acestei tehnici, cu exigențele acesteia și cu dificultățile date de diversitatea patologiilor, cu dificultățile subiective personale inconștiente, dar conștientizabile.
Cei angajați autentic în formarea pentru a deveni psihanaliști vor cunoaște omul dincolo de latura vizibilă, educativă sau medicală. Îl vor cunoaște și vor învăța să-l asculte, să îl înțeleagă și să-l ajute în toată frumusețea complexității sale.
Contact: fundatia.generatia@gmail.com
Tel. 0751 277 045